Locuri de vizitat langa Bacau

Locuri de vizitat langa Bacau

Cauti locuri de vizitat langa Bacau pentru o plimbare relaxanta intr-o zi de weekend sau o excursie mai lunga? Acest ghid turistic iti ofera cateva recomandari.

Cu peisaje variate, statiuni balneare, manastiri istorice, muzee si case memoriale, exista diverse atractii turistice prin imprejurimile Bacaului. Vezi mai jos sugestii de locuri de vizitat aproape de Bacau.

9 Locuri de vizitat langa Bacau

1. Complexul Muzeal Paul Taralunga

Complexul Muzeal Paul Taralunga

Foarte aproape de Bacau, in comuna Prajesti, poti sa vizitezi Complexul Muzeal Paul Taralunga. Se afla la nici 20 de kilometri de centrul orasului si este un loc placut pentru o iesire prin imprejurimi.

In incinta complexului vei vizita o gradina botanica si un muzeu de stiinte ale naturii, infiintat in 1970 de profesorul Paul Taralunga cu propria colectie.

Exponatele din muzeu sunt diverse si interesante, de la costume si obiecte populare, pana la pasari si animale impaiate, embrioni umani conservati in formol si multe altele.

Gradina botanica de langa este o oaza de verdeata, ideala pentru o plimbare relaxanta in aer liber.

Complexul Muzeal Paul Taralunga se poate vizita doar in cursul saptamanii, in weekend este inchis. Detalii despre programul de vizitare si tarife gasesti pe acest site.

2. Parcul Aventura Magura

Parcul Aventura Magura

La marginea orasului Bacau, la numai 12 kilometri distanta de centrul orasului, se afla Parcul Aventura Magura.

Amenajat intr-o zona impadurita, acesta este un loc minunat de recreere si distractie cu familia sau prietenii intr-o dupa-amiaza de weekend.

Atmosfera din Parcul Aventura Magura este placuta, iar traseele sunt bine organizate si adaptate pentru toate nivelurile de experienta.

Sunt trasee de dificultate usoara, medie sau dificila, marcate simbolic prin culori specifice. Asa ca, oricine le poate parcurge si se poate distra la maxim acolo.

3. Salina Targu Ocna

Salina Targu Ocna

Unul dintre cele mai populare locuri de vizitat aproape de Bacau este Salina Targu Ocna. Aceasta este a treia cea mai mare salina din tara si una dintre cele mai vechi.

Salina Targu Ocna adaposteste cea mai mare baza de tratament pentru afectiunile respiratorii din Romania.

Amplasata la 240 de metri adancime, in mina Trotus, salina este usor accesibila cu autobuzele turistice, care pornesc din fata intrarii principale.

In interior vei gasi un spatiu amenajat frumos, cu locuri de joaca pentru copii, teren de sport, mese de tenis si biliard, cafenea si chiar un mini circuit cu masinute.

Foarte impresionanta este Biserica Sfanta Varvara din subteran. De asemenea, este acolo si un  mic muzeu ce expune povestea formarii si exploatarii sarii in zona.

Salina Targu Ocna se afla la aproximativ o ora si putin de mers cu masina din orasul Bacau.

4. Manastirea „Inaltarea Domnului” Magura Ocnei

Manastirea Inaltarea Domnului Magura Ocnei

Asezata pe varf de munte, la marginea orasului Targu Ocna, Manastirea „Inaltarea Domnului” Magura Ocnei este una dintre cele mai frumoase manastiri aproape de Bacau.

Manastirea actuala este relativ noua, fiind ridicata intre anii 1990 si 1993, dar lacasul are o istorie mai veche.

Initial a fost un schit de maici, construit in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Regimul comunist a distrus biserica veche si a transformat zona intr-un complex turistic.

Dupa 1989, comunitatea monahala a revenit pe aceste meleaguri, reconstruind biserica.

Cu toate ca drumul pana acolo este cam anevoios, Manastirea „Inaltarea Domnului” Magura Ocnei merita vizitata.

Se poate urca la manastire fie cu masina, pe un drum ingust si plin de serpentine, fie pe jos. Dureaza aproximativ 45 de minute prin padure.

5. Barajul si Lacul Poiana Uzului

Barajul si Lacul Poiana Uzului

Pune pe lista cu locuri de vizitat pe langa Bacau Barajul si Lacul Poiana Uzului. Se afla la aproximativ 85 de kilometri de orasul de resedinta al judetului, prin apropierea orasului Darmanesti.

Aceasta zona, cuprinsa intre Muntii Nemira si Muntii Ciucului, este absolut spectaculoasa si extrem de pitoreasca.

Barajul Poiana Uzului este primul baraj cu contraforti construit in Romania si al doilea de acest tip din Europa. Finalizat in 1973, barajul are o inaltime de 84 de metri si o lungime de 507 metri.

In spatele acestuia s-a format Lacul Poiana Uzului, cu o lungime de 3,75 km si o suprafata de 334 hectare, care alimenteaza cu apa potabila localitatile si orasele de prin imprejurimi.

Valea Uzului face parte din Rezervatia Naturala Nemira, o arie protejata care se intinde pe o suprafata de 3509 hectare.

Peisajele acolo sunt foarte frumoase si linistitoare, iar zona este populara pentru relaxari de weekend.

6. Palatul Ghika din Comanesti

Palatul Ghika din Comanesti

Continuam lista cu locuri de vizitat langa Bacau cu Palatul Ghika din orasul Comanesti, una dintre cele mai frumoase si elegante constructii istorice din zona.

Cladirea a fost ridicata in 1890 de familia Ghika, una dintre cele mai influente familii boieresti, in stil baroc tarziu si eclectic.

Arhitectul care a semnat proiectul a fost nimeni altul decat Albert Galleron, acelasi care a proiectat si Ateneul Roman din Bucuresti.

Palatul a fost resedinta de vara a familiei Ghika pana in anul 1946, cand a fost nationalizat. Apoi, de-a lungul timpului, edificiul a avut diverse functii.

In prezent, cladirea gazduieste Muzeul de Etnografie si Arta Dimitrie Ghika, un spatiu cultural dedicat atat traditiilor din zona Vaii Trotusului, cat si artei plastice.

Colectiile muzeului sunt variate, de la obiecte traditionale si textile realizate manual, pana la costume populare si unelte folosite in mestesugurile locale.

In plus, poti admira o selectie de picturi semnate de artisti romani renumiti, unele donate de Muzeul de Arta din Bacau.

7. Centrul de Cultura „Rosetti Tescanu – George Enescuโ€

Centrul de Cultura Rosetti Tescanu - George Enescu

La vreo 35 de kilometri de orasul Bacau, in proximitatea localitatii Tescani, iti recomand sa vizitezi Centrul de Cultura „Rosetti Tescanu – George Enescuโ€, o sectie a Muzeului National „George Enescu”.

Functioneaza in conacul in care a locuit familia de boieri Rosetti-Tescanu, construit in 1880. Cladirea este amplasata intr-o zona pitoreasca, inconjurata de un parc dendrologic linistit.

George Enescu a inceput sa frecventeze acest loc dupa ce a cunoscut-o pe Maria Cantacuzino (Maruca), descendenta Rosetti-Tescanu, cu care s-a casatorit in 1937.

Aici, la conacul din Tescani, marele compozitor si-a gasit linistea si inspiratia, definitivand monumentala sa opera lirica Oedip, pe care a dedicat-o sotiei sale.

Muzeul nu este mare, dar mobilierul si aerul nobil al conacului te transpune in atmosfera secolului XX. Vei vizita cateva incaperi unde sunt expuse obiecte si fotografii de-ale lui George Enescu si Marucai.

Parcul din jurul conacului este, de asemenea, placut pentru plimbari. Pe domeniu, se afla si cripta in care George Enescu si Maruca ar fi vrut sa fie inmormantati.

Din pacate, dorinta nu li s-a indeplinit, fiind inmormantati la Paris.

Ca sa vizitezi muzeul din Tescani, deviezi cativa kilometri de la soseaua ce leaga Bacau de Moinesti. Daca treci prin zona, merita sa faci un ocol!

8. Biserica Domneasca din Borzesti

Biserica Domneasca din Borzesti

Daca vrei sa vezi locuri frumoase langa Bacau, viziteaza Biserica Domneasca din Borzesti, cartier al orasului Onesti. Gasesti acolo un monument istoric de mare valoare al judetului Bacau.

Construita intre anii 1493-1494, a fost ctitorita de Stefan cel Mare si fiul sau Alexandru.

Sunt multe biserici ctitorite de Stefan cel Mare in Moldova, dar aceasta este mai speciala pentru ca la Borzesti s-a nascut si a copilarit domnitorul.

Mai mult, se spune ca este singura biserica pe care Stefan cel Mare nu a ridicat-o in cinstea unei victorii, asa cum obisnuia, ci in memoria prietenului sau din copilarie, Gheorghita.

Legenda locului spune ca acesta ar fi fost ucis de tatari sub un stejar falnic. Cand a ajuns domnitor, Stefan cel Mare a ridicat biserica pe acel loc, iar radacina stejarului s-ar afla sub masa Sfantului Altar.

Dincolo de fascinanta legenda a stejarului din Borzesti, Biserica Domneasca este foarte frumoasa. Fatadele sunt decorate cu ceramica smaltuita si caramida, iar interiorul fascineaza cu picturi colorate.

In incinta, intr-o cladire separata, se poate vizita un muzeu cu carti bisericesti si icoane vechi.

Daca vrei sa vizitezi si alte biserici vechi din Moldova, iti recomand un pelerinaj la bisericile pictate din Bucovina. Gasesti mai multe detalii despre acestea in articolul cu locuri de vizitat langa Suceava.

9. Statiunea Slanic Moldova

Statiunea Slanic Moldova

Printre cele mai cunoscute locuri de vizitat in apropiere de Bacau este si statiunea balneara Slanic Moldova.

Asezata la altitudinea de 530 de metri in Muntii Nemira (Carpatii Orientali), statiunea este cunoscuta pentru aerul curat, izvoarele minerale cu ape curative si bazele de tratament.

Desi nu mai are stralucirea si faima de altadata, statiunea Slanic Moldova este totusi un loc placut pentru o iesire de weekend prin imprejurimile Bacaului. 

Inconjurata, de jur imprejur, de munti, paduri de fagi si brazi, peisajul din statiune este superb.

O plimbare prin parcul central din Slanic Moldova este relaxanta si linistitoare. Parcul este ingrijit si amenajat cu fantani arteziene, bancute, busturi ale unor personalitati si loc de joaca pentru copii.

Daca vrei sa admiri peisajul de la inaltime, poti sa faci o plimbare cu telescaunul pe Partia de Schi Nemira sau sa parcurgi Traseul โ€ž300 de scariโ€ intr-o plimbare spectaculoasa pe langa Cheile si Cascada Slanicului.

Cand ajungi in Slanic Moldova, trebuie sa vizitezi si Manastirea Sfantul Stefan cel Mare.

In inchierea acestui ghid turistic, as vrea sa mentionez ca Palatul Stirbei din Darmanesti si Castelul Rosu din Hemeius nu pot fi vizitate.

Desi, sunt considerate atractii turistice de prin imprejurimile orasului Bacau, ambele erau inchise publicului la momentul la care am scris acest articol.

O alta atractie populara din judetul Bacau este si Manastirea Casin, situata in localitatea cu acelasi nume, la cativa kilometri distanta de Onesti.

Din fosta manastire se mai pastreaza astazi Biserica Sf Arhangheli Mihail si Gavril si zidurile de incinta.

Vreau sa mentionez ca, fiind biserica comunitatii, o gasesti deschisa doar duminica.

Daca vrei sa explorezi si mai mult zona Moldovei, te invit sa rasfoiesti si articolul cu locuri de vizitat langa Iasi.